Darul lui Dumnezeu…

Larisa Durău Cocolea este o mamă fericită: după 15 ani de chinuitoare aşteptări, femeia a reuşit să rămână însărcinată, în urma fertilizării in vitro, prima realizată cu succes la Craiova. În urmă cu două săptămâni, Larisa a născut, la Spitalul de Urgenţă, un băieţel perfect sănătos.

15 ani de investigaţii

Acum 15 ani, Larisa Durău avea 20 de ani. Era tânără, avea toată viaţa înainte, aşa încât nu îşi punea defel problema să devină mamă prea curând. Terminase şcoala şi se angajase asistentă la Spitalul Judeţean. Avea o relaţie serioasă cu Sorin Cocolea, dar nu se gândiseră încă să o oficializeze. Timpul era înainte, îşi ziceau amândoi, fără să se gândească vreodată că tot el ar putea să le rezerve şi neplăceri.

Un chist ovarian a ridicat primul semn de întrebare. Iar ceva mai târziu, sarcina extrauterină – şi singura din ultimii 15 ani – i-a trezit Larisei şi mai mari îngrijorări. Totuşi, nu a realizat ce se întâmplă decât atunci când şi-a dorit un copilaş.

„Fiecare încercare eşua“, îşi aminteşte Larisa, în vreme ce îşi strânge drăgăstoasă la piept grămăjoara de om. În ciuda avertizărilor asistentei, nu a mai rezistat şi l-a luat cu ea în salon. Atât de mult vrea să-l simtă aproape, încât nu îndrăzneşte nici să-l lase o clipă pe pat. În păturica pufoasă, copilul zâmbeşte în somn. „Acum şase-şapte ani, am reluat investigaţiile. Toţi doctorii mi-au spus că nu pot rămâne însărcinată şi că singura soluţie ar fi fertilizarea in vitro. În Craiova, nu se practica însă această metodă la vremea aceea, aşa că am decis să mai aştept“, povesteşte femeia.

Curând, Larisa a plecat în Italia, unde a lucrat ca asistentă într-un spital. Mai mult decât de un salariu bine plătit, femeia era interesată atunci ca medicii de acolo să-i dea alte răspunsuri. Aşa că a repetat analizele. Din nefericire, rezultatul a fost acelaşi: o sarcină nu era posibilă decât după fertilizare in vitro.

„Anul trecut m-am întors în ţară. Aflasem de dr. Cristian Văduva, singurul din Craiova care aplica această metodă, aşa încât m-am dus direct la el. Am început imediat tot procesul“, îşi aminteşte Larisa.

Ar fi trebuit să aibă gemeni

Bebeluşul se agită brusc, strâmbându-şi feţişoara a plâns. Lăsând orice altă preocupare deoparte, Larisa îşi concentrează atenţia numai asupra fiinţei din braţele ei. Studiindu-i fiecare tresărire, femeia îl leagănă şi îl mângâie delicat pe frunte, până când orice urmă de vis urât dispare. Abia atunci când respiraţia uşoară ca o părere îşi reia ritmul normal, continuă povestea.

„În noiembrie, am început investigaţiile şi tratamentul. Am decis să facem fertilizarea pe 11 martie, cu două zile înainte de ziua mea de naştere – speram să aflu chiar pe 13 că am rămas însărcinată. Nu s-a întâmplat însă atât de repede, abia după 14 zile primind confirmarea că voi avea, în sfârşit, un copil“, spune Larisa.

După fertilizare, s-au obţinut doi embrioni. Cu alte cuvinte, Larisa şi soţul ei ar fi putut avea gemeni. În a zecea zi, după transferul embrionar, cel de-al doilea embrion s-a pierdut. A rămas totuşi cel puternic să ducă la bun sfârşit cele 40 de săptămâni de sarcină.

„Primele cinci luni au fost relativ uşoare. Atunci am aflat însă că RH-ul meu era negativ, în timp ce al soţului era pozitiv. Mai exista deci un obstacol: dacă la naştere copilul nu era compatibil cu mine, risca să aibă probleme de sănătate. În ciuda tratamentului administrat continuu, din a şasea lună, sarcina a prezentat iminenţă de avort. Am fost nevoită să-mi fac cerclaj – adică să-mi fie cusut colul uterin, pentru a nu pierde copilul. Am stat internată o lună şi jumătate atunci. După aceea, acasă, am fost obligată să nu mă mai ridic din pat până la naştere“, explică femeia.

Bebeluşul s-a grăbit

Mormolocul se trezeşte brusc şi începe să plângă ascuţit, trădând o pereche de plămâni puternici şi nişte corzi vocale sănătoase. Larisa zâmbeşte şi se descheie la bluza de pijama.

„Suntem plini de personalitate, nu altceva! Dacă ne trezim şi nu mâncăm imediat, sculăm în picioare tot spitalul!“, explică femeia, deja deprinsă cu obiceiurile micuţului. Cu grijă, îl ghidează către sursa de hrană, iar plânsul dispare ca prin farmec. „Da, aşa suntem noi, foarte hotărâţi, nişte Scorpioni adevăraţi… Dacă nu obţinem ce vrem, facem scandal!“, zâmbeşte drăgăstos femeia către bucăţica de om din braţele ei.

De la 1 august, Larisa nu a mai ieşit din casă, încercând să evite orice risc de a pierde sarcina. În cea de-a 36-a săptămână, însă, s-a simţit rău. S-a internat din nou, sub supravegherea atentă a dr. Văduva. Dar, după numai două săptămâni, băieţelul a decis că nu mai poate avea răbdare şi a venit pe lume.

„Perfect sănătos – RH-ul lui era negativ, ca al meu – cu o greutate bună şi nota maximă! N-a plâns deloc, în schimb, a făcut-o taică-său şi pentru el“, râde Larisa. „Dar el a fost foarte cuminte, îmi amintesc că s-a uitat la mine atât de atent, ca un om mare. Abia când m-au scos din sala de operaţie şi a rămas singur, atunci a început să ţipe, probabil să mă certe că l-am lăsat acolo…“, povesteşte Larisa.

Căsătoriţi cu o zi înainte

Dacă în martie Larisa a primit cel mai frumos dar de ziua ei, rămânând însărcinată, luna noiembrie rămâne cea mai fericită lună din viaţa ei şi a lui Sorin. Pe 17, în vreme ce numărau orele până la momentul cel mare, cei doi au hotărât să se căsătorească.

„Nu am făcut-o în toţi anii aceştia pentru că întotdeauna am crezut că nu actul în sine ţine o căsnicie“, explică femeia. „Acum am hotărât să facem totul oficial pentru copil“.

Astfel că, pe 17 noiembrie, în salonul 821, etajul opt, din Spitalul de Urgenţă Craiova, o mireasă îmbrăcată în pijama, susţinută moral de două domnişoare de onoare echipate în aceeaşi toaletă – colegele de salon ale Larisei – şi un viitor tată aproape pierdut de emoţie au spus „Da“ în faţa ofiţerului Stării Civile, trimis special de primărie pentru această ocazie. Se pare că momentul a fost trăit cu intensitate de toţi participanţii la eveniment, deoarece chiar de a doua zi, chiriaşele salonului 821 au luat drumul sălii de operaţie.

„Cred că emoţiile au fost atât de mari, încât au declanşat naşterile“, râde Larisa, amintindu-şi. „Întâi am născut eu, chiar a doua zi după căsătorie, apoi au urmat colegele mele de salon… Acum mai rămâne să facem şi cununia religioasă, care va fi stabilită în aceeaşi zi cu botezul copilului“, anunţă proaspăta mamă.

Copilaşul doarme liniştit în braţele Larisei. Din când în când, pumnişorii i se strâng uşor, parcă să prindă respiraţia caldă a mamei, revărsată asupra lui. Larisa îşi ridică anevoie privirile lipite de el.

„Peste o oră plecăm acasă, în sfârşit. Avem totul pregătit: pătuţul, moştenire de la o cumnată şi instalat în dormitorul nostru, să fie, bineînţeles, cât mai aproape de noi, o sumedenie de hăinuţe primite cadou de la prieteni şi rude, jucăriile… Trebuie să-i mulţumesc doctorului Cristian Văduva şi echipei sale că m-au ajutat să aduc pe lume această minune. Sunt atât de fericită!… Îl vom boteza Bogdan – darul lui Dumnezeu…“.